miercuri, 18 februarie 2009

Adresata anonimilor "atoate-stiutori"

Azi m-am simtit mai singura ca niciodata, inconjurata de o multime de “prieteni” dar totusi singura. Ma trezesc zambind uneori cand am o conversatie care ma plictiseste sau pe care o port doar de dragul de a o face; ma trezesc zambind pt ca imi amintesc… da! Imi amintesc, slava d-lui ca am ce, putinele mom in care am ras cu o pofta nebuna, cand am simtit lucruri pe care le credeam imposibile, cand am facut lucruri care acum mi se par nebunesti, cand am plans in hohote eliberandu-ma de greutatea care ma apasa, imi amintesc de mine cum obisnuiam sa fiu, imi amintesc cata speranta eram in stare sa trezesc. Ciudat! Am impresia ca am trait mai mult decat am facut-o in realitate, sau poate ca impactul a fost mai puternic. Sociabilitatea mea cu ceilalti e foarte redusa si trebuie sa recunosc ca sunt momente in care regret asta. Cunosc constant oameni de care ma indepartez pt ca nu au ce sa imi ofere, nu am cu ce sa ma hranesc din ei si caut compania trecutului; se pare ca traiesc inca in trecut sau cel putin ma gandesc foarte des la el. Sunt intrebata adesea de ce? De ce traiesc in trecut? Raspunsul nu e unul prea satisfacator: nu traiesc in trecut ci imi imaginez diferite modificari ale lui. In prezent nu am senzatii care sa ma mentina vie, sa imi trezeasca pofta, sa imi intretina sufletul si mintea. Sunt doar lucruri pe care le fac zi de zi doar pentru ca trebuie. Multi considera asta o prostie….ah! poate ca asta e. Dar prefer singuratatea decat sa imi plang de mila intr-o companie straina care oricum nu are nici cea mai mica idée despre ce vorbesc eu si nu tocmai din lipsa unor neuroni ci din capacitatea de a intelege. Sunt extrem de multe persoane care vorbesc mult si inteleg prea putin. Am primit mai devreme un comentariu la “o zi banala”, al doilea ca sa specific, care mi-a trezit putin instinctul de auto-aparare. De unde pana unde atat de multa dreptate domnule? De unde pana unde atat de multa stiinta? Stau in fata calculatorului, bine merci la mine acasa? Ei bine nu e chiar asa! Nu imi doresc sa fiu aici dar sunt pt ca asta am decis, nu constransa de cineva ci din propria vointa. Accept situatia actuala cu stoicism pt ca am o sansa pe care altii poate ca nu o au, sau poate ca nu o folosesc. Eu am invatat ca nu ai dreptul sa acuzi un om pt absolut nimic din ceea ce face si ceea ce spune pt ca oricand poti fi in situatia lui dar se pare ca empatia e cam greu de realizat intr-o lume guvernata de egoism. E foarte usor sa spui ia-o de la inceput, uita, nu mai plange ca va trece, zambeste ca ai o viata inainte, e foarte usor sa judeci, mai e greu e sa intelegi. Toata lumea are dezamagiri, toti pierdem cate ceva, toti plangem dupa ceva dar asta nu inseamna ca intelegem ceea ce se intampla cu fiecare dintre acesti oameni pe care-I vedem plangand sau inecandu-si amarul intr-o sticla cu alcool. Usurinta de a da sfaturi unor necunoscuti echivaleaza cu prostia, zic eu. Fiecare om are trairile lui, fiecare om are perceptia lui, fiecare om SIMTE in functie de ceea ce este. Parintii dau sfaturi pt ca asta e rolul lor, ei chiar stiu prin ce am trecut noi(in proportie de 60%) si au acest drept, prietenii fac asta pt ca sunt rugati sa ne ajute cu un sfat insa necunoscutii fac asta pt ca se cred indreptatiti sa o faca din cauza faptului ca au o varsta mai mare, doar pt ca au trait mai multe, doar pt ca ei vad lucrurile altfel fara a lua in calcul ca poate omul care este sfatuit crede altceva, vede altceva, nu vrea morala o jumatate de zi….vrea doar sa fie ascultat, nu se lamenteaza, nu isi blesteama existenta sau poate ca nu o face prea des dar asta e problema lui. Exprimarea in scris e o metoda de a exterioriza ceea ce nu vrei sa urli in gura mare, de aceea Max Blecher scrie “inimi cicatrizate”, “intamplari in irealitatea imediata”, de aceea Kafka metamorfozeaza si scrie carti despre psihologie si alte cele, de aceea Bacovia are stilul sau morbid…pt ca ei nu urla si nu impun parerea lor ci o exprima in scris pt a fi vazuta si eventual inteleasa de un public mai larg. In alta ordine de idei dezamagirea mea (e a mea si cui nu-I convine nu are decat sa o ignore) a crescut cu inca o lecturare inutila si costisitoare(costsitoare privind intrigarea mea).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu