vineri, 27 februarie 2009

E devreme, e-ntuneric si mi-e frica de mor....

Nu am mai scris de ceva vreme, nici aici….nici in alta parte. Nu am avut ce sa imi spun, ce sa va spun. As putea spune ca a fost o saptamana plina. De fapt nu a fost deloc asa. E doar o scuza pt justificarea fricii pe care am simtit-o in ultima vreme. Frica de mine, frica de singuratate, frica de oameni, frica de necunoscut, frica pur si simplu. Frica amestecata cu ura.Ura care nu se rasfrange asupra cuiva anume ci asupra tuturor, nu are o sorginte cunoscuta ci s-a dezvoltat treptat, cu anii, iar acum musteste asemenea vinului din teasc. Asa s-a nascut frica, evitarea, suprimarea reactiilor. In fiecare zi fac lucruri de care nu ma simteam capabila pana la momentul infaptuirii lor, in fiecare zi ma indepartez tot mai mult de ceea ce credeam eu ca e bine, ma indepartez de izvorul fericirii. Nu mai cred in nimic, singurele sentimente pe care le incerc sunt frica si ura, nu mai doresc nimic, nu mai plang ceea ce e dezastruos pt mine, nu mai vreau sa fac nimic. Ma cuprinde latentza, ma invaluie o aura negativa din care nu pot si cred ca nici nu incerc sa scap, E insa si un lucru bun in tot haosul asta: am inceput sa dorm! Am inceput sa visez! Sa visez da…ma visez un monstru cu aripi, visez iar abisul de care nu am putut scapa o buna perioada, visez moartea. Oare am cosmaruri? Nu cred. Nu cred ca sunt cosmaruri pt ca nu imi e frica de ele si nu ma trezesc tipand in agonie cum obisnuiam sa o fac. Credeam ca scapasem de visele astea insa nu a fost asa. Au revenit si ma bucura pt ca visand capat putere. Puterea de a lupta cu mine. E dimineata, inca o dimineata care anunta o zi cu acelasi deznodamant: somnul profund tulburat adesea de spasmele din vis. E dimineata si linistea pluteste in casa ca o ceata indezirabila….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu