vineri, 6 februarie 2009

fiorul neputintei....

"Fericirea trecut repede prin viata mea. Am urmat-o si am adormit in bratele ei. Cand m-am trezit eram singur. Intre multe alte lucruri tu erai pentru mine si o fereastra prin care puteam privi strazile. Singur nu as fi putut". Ce adevar graieste Kafka. Sunt putini oameni care au parte de fericirea pe care si-o doresc. Aceasta dureaza adeseori prea putin sau nu apare deloc facandu-ne sa asteptam si in final sa cedam, optand pt ceva sigur, durabil. E atat de greu sa renunti la un vis care stii ca ti s-ar fi putut indeplini, ce greu e sa renunti la o parte din tine. Pentru ca asta sunt visele noastre, iubirile noastre, esecurile noastre, fericirile...parti la care renuntam mai devreme sau mai tarziu deoarece nu putem pastra tot. Pentru a merge mai departe trebuie sa facem anumite sacrificii, trebuie sa luam cu noi doar ceea ce ne va ajuta. E dificil sa nu privesti in urma. Sunt momente in care timpul se opreste pt cateva minute, ore, momente in care ne intoarcem inapoi, impropriu spus desigur. Cufundarea in amintiri face atat de bine sufletului nostru ranit, hraneste sufletul celui care tanjeste dupa trecut. Trecutul...fara el nu putem avea un prezent si un viitor dar suntem multi cei care ramanem in trecut. Nu trecem, nu renuntam, nu vrem sa uitam nimic. Si de ce am uita? Mintea omului este capabila de orice, cuprinde totul - trecutul, prezentul, viitorul, totul. Bucurie, frica, regret, devotament, curaj, furie, dragoste - cine ar putea spune? adevarul reiese insa de sub mantia timpului.Trebuie sa iesi in intampinarea acestui adevar cu propriile tale puteri, cu puterea launtrica. Sau cu principiile? Nu! principiile nu au de-a face cu asta. Lucruri, haine, panzeturi aratoase, stralucitoare....care s-ar spulbera la prima zgaltaiala. Iti trebuie convingerea omului care stie sa mearga, sa priveasca, sa sufere fara sa clipeasca. Pentru a dobandi asta trebuie sa ai mai intai cunoasterea, intelegerea. E adevarat ca toti avem vaga banuiala ,cam toata viata de altfel, ca toata treaba asta are un inteles aflat atat de departe de simturile noastre; dar e important sa incercam, trebuie sa incercam sa descifram aceste "coduri", e o datorie pe care ar trebui sa o indeplineasca fecare om. Sunt atat de multe lucruri de invatat si atat de multe sentimente care merita incercate, descoperite incat ar fi pacat sa ne oprim la primul hop. Nu avem fericire? ne ramane, dupa cum spuneam, cunoasterea, intelegerea. S-ar putea sa te trezesti retraind clipe din trecut, asa cum se intampla de obicei cand nu mai ai timp de propria persoana, insa acest vis agitat si zgomotos de care iti amintesti mirat in mijlocul realitatilor coplesitoare nu inseamna incremenire ci puterea de a continua. Nu exista zi in care realitatea sa nu ne dezamageasca, nu exista moment perfect, fericire absoluta, suferinta prea mare, nu poti spune "nu mai pot", "nu mai vreau". De fapt ce tot spun eu? desigur ca poti doar lasitatea e cea mai usoara cale nu? renuntarea ar trebui sa fie cea mai comoda in fata abisalului "prea greu". Adoptand acesta atitudine si recompensele vor fi "usoare", nesatisfacatoare pentru ca nu tot ce se obtine usor e neaparat cel mai bun. Avand ratiunea ne asemanam cu zeii, pasiunea inseamna materialitate iar poftele...ei bine poftele ne trag in jos, ne fac slabi. Tot ceea ce este omenesc presupune contrarii nu? De ce paradisurile sunt monotone?- fericirea se castiga, trebuie sa ai o lupta altfel nu o meriti. De ce raul e mai expresiv decat binele?-cand esti fericit esti inconjurat de bine, stralucesti, admiri, cuceresti, oferi pe cand atunci cand suferi toate starile tale se intensifica, lacrimile exprima atat de multe, te vindeca, te elibereaza, zambetele dor pentru ca sunt doar niste masti umane de care ne folosim pentru a ne ascunde, pentru a izola starea de neputinta de care suntem cuprinsi in fata nefericirii, asemenea lui lucifer, din infernul lui Dante, cand suntem nefericiti avem 3 fete, 3 stari- neputinta, prostia si ura. Depasirea acestora inseamna trecerea prin purgatoriu(in Divina comedie Dante trece prin purgatoriu pt a capata mantuirea, trece prin iad pt a intelege, cunoaste). Eu sunt un Dante in fiecare minut al vietii mele....dar inca nu am gasit "lumina".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu