sâmbătă, 7 martie 2009

Incertitudine

Simt un val rece venind din viitor. Fie ca ma priveste direct, fie ca nu tot rece ramane. Sunt insa mai linistita, cel putin mai lnistita decat am fost in ultimul an. Am aproape tot ce-mi trebuie si totusi simt ca lipseste ceva. Ce anume nu pot insa afirma cu certitudine. Poate e un capriciu neindeplinit, poate e o iubire regretata, poate e un examen esuat, poate o zi proasta, poate sunt eu…poate. Reciteam zilele trecute Lolita a lui Nabokov, carte ce mi-a oferit inca din liceu o perspectiva ciudata asupra pasiunii, asupra deciziilor, asupra femeii. De aceasta data insa m-am regasit putin printre filele ingalbenite ale cartii, m-am vazut o Lolita, ce-i drept mai evoluata, care insa iubea nebuneste. As putea spune ca si acum iubesc dar nu e adevarat. Acum iubesc doar amintirea si apreciez ceea ce am, incerc sa repar ceea ce timpul a stricat, incerc sa vindec ceea ce el a ignorat, incerc sa-l iubesc dar nu pot. Nu pot si poate ca nu e demn de asta. Ma face fericita prin stangacia lui, ma face sa zambesc prin faptul ca ma cunoaste atat de bine, sau cel putin asta crede; dar nu pot sa-i spun: dragule te iubesc. Am spus-o odata cuiva care nu a apreciat si acum nu o pot spune din nou. Relativitatea acestei situatii ma chinuie de mult timp dar nu am cu cine sa o dezbat pt ca cei cu care as putea face asta resping ideea de iubire, cel putin constient. Tu si ea. Numele nu conteaza. Doar voi ma cunoasteti cu adevarat….uneori nici macar voi. El refuza comunicarea iar ea sufera si nu poate asculta. Incertiudinea doare la fel cum indiferenta doare dar timpul este un ajutor util, in unele cazuri singurul, in depasirea acestor situatii. Faptul ca te “fortezi” sa uiti, faptul ca iti cauti durerea constient pt a atinge limita suportabilitatii te face sa te imaginezi undeva pe marginea unei prapastii.. Stii ca ai probleme, stii ca nu poti elimina si controla sursele si astfel te multumesti sa traiesti la marginea nebuniei, echivalentul prapastiei. Imposibilitatea de a gasi solutii rezonabile te macina pana ajungi la nepasare si spui: fie ce-o fi, nu imi mai pasa! Ajungi sa te adancesti atat de mult in dizgratia societatii doar pt a te simti dezirabil undeva, candva, de catre cineva si astfel sa ai impresia ca uiti, macar pt o clipa. Doresti noaptea in locul zilei pt ca intunericul nu te priveste, nu te judeca. Alegi noaptea pt ca insomniile si-au facut deja o obisnuinta din a te chinui iar tu le accepti cu stoicism, alegi noaptea pt ca iti poti auzi gandurile fara sa o poata face si altii, te poti blama printre lacrimi fara sa fii compatimit. Nu vrei sa fii compatimit! E ultimul lucru care te-ar putea ajuta. Ziua preferi sa dormi, pt ca la un mom faci asta din nevoia de a supravietui, iar daca nu e posibil astepti trandav seara pt a iesi din barlog. Iti face placere sa iti vezi umbra alergand alaturi de tine, e singura care iti ramane credincioasa, e singura care e acolo indiferent ce s-ar intampla. Iti face placere faptul ca poti ranji nebunesc in intuneric fara sa fii vazut, iti face placere insasi placerea pe care o simti desi esti constient ca doare atat de tare incat ai impresia ca vei provoca un nou big bang. Traiesti cu incertitudinea zilei de maine: ce vei face? Cum vei reusi sa treci peste inca o zi? Ce-I drept ca nici societatea nu ajuta considerabil: ratele au crescut, criza economica e in toi, lacomia se extinde la scara larga, palpitatiile aduse de stirea ca in cativa ani Romania se va scrie cu doi R pt ca rromi sunt majoritari, cica!(articol descoperit cu stupoare in Libertatea) sau ca Monicuta lu’ Irinel face cursuri de jurnalism pt a deveni prezentatoare de stiri pe cand jurnalistii adevarat mor de foame neavand un loc de munca, Steaua e pe locul 6 iar jijica rade ca prostul si, culmea prostiei, spera la titlu si lista poate continua si va continua intr-o “editie” viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu