luni, 13 aprilie 2009

Bezna

Nevoia de dragoste a devenit in ultimele saptamani din ce in ce mai obsesiva. Simt ca totul e fara sens asa. Cum sa traiesc fara iubire, fara fiorul ce imi strabatea candva toti porii pielii, fara durerea ce imi sfasia pana nu demult tot corpul, fara pasiunea cu care imi intretineam iluziile, fara zilele pline de soare in care imi zamisleam fel de fel de continuitati, fara un el care sa ma priveasca fara sa fie nevoie sa spuna nimic, fara brate ce ma cuprind atunci cand sunt abatuta, fara obrazul lui aspru…fara… cum sa traiesc fara asta? Totul a capatat o nuanta sumbra de cand iubirea a disparut din sufletul meu. Totul s-a transformat intr-o rutina chinuitoare. Vreau sa iubesc. Vreau sa iubesc pe cineva care sa fie demn de asta. Si o spun fara urma de egoism. Sa fie al meu, sa simt ca e al meu. Nu vreau sa imi apartina pentru ca nu poti poseda pe cineva insa poti avea sentimentul ca e asa fara sa o impui. Vreau sa simt ca sunt frumoasa doar pt ca el ma vede asa, vreau sa fac ceva doar pentru ca el vrea, vreau sa fiu nervoasa pentru ca au trecut cateva ore si nu m-a sunat, vreau sa iesim tinandu-ne de mana ca doi copii, sa mirosim florile ca niste albine in cautarea polenului, vreau sa plang pt ca el sa ma stranga in brate si apoi sa faca dragoste cu mine, vreau sa ne facem planuri pentru viitor chiar daca uneori nu se indeplinesc, vreau sa credem impreuna, sa zambim doar pt ca ne amintim de noi, vreau sa simt parfumul lui in toata fiinta mea…vreau…vreau… Nu pot trai fara iubire. Incep sa ma sting asemenea unui vis ce moare inainte de a fi indeplinit. Denot amaraciune si o simt; asta ma face si mai trista. Ma simt neputincioasa in fata unei furtuni pe care cred ca nu o merit. Stiu ca fiecare ne simtim neindreptatiti de fiecare data cand ceva nu merge asa cum ne dorim dar vine momentul in care stii ca nu meriti singuratatea si suferinta, vine momentul in care urasti tocmai pentru ca stii ce inseamna ura, urasti faptul ca nu iubesti. Un joc de cuvinte nu tocmai potrivit dar…adevarat. Ma pot resemna, intr-un fel am facut-o deja dar nu vreau sa renunt la ce credeam candva (ca dragostea e vesnica existand in tot si in toate), vreau sa simt ce simteam candva (ca datorita faptului ca iubesc sunt mai puternica, pot mai mult, vreau mai mult, am mai mult). Bate vantul si nu imi inspira nimic, nu imi aduce nici o veste, nici un parfum…nimic. Gol. Praf. Vis..nici macar lacrimi. E doar intuneric..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu