vineri, 3 aprilie 2009

Mama si o noua primavara

Traim inconjurati de lucruri simple si frumoase pe care avem tendinta sa le ignoram. De ce? Nu pot spune. Si eu ignor de multe ori din comoditate sau poate nepasare. Cand insa momentele de singuratate ne cuprind avem tot timpul din lume sa reflectam asupra lucrurilor pierdute, uitatate, refuzate. Ne dam seama de multe ori ca acestea sunt lucrurile ce conteaza enorm in momentele de ratacire. Un iubit sau o iubita, un prieten, un parinte, o floare, un gest frumos si simplu, o adiere, un parfum, un anotimp, o zi, o ora - toate ar trebui pastrate macar in amintire. Dar cum sa pastram frumosul? Cum pastram o amintire de acum 10 ani? Pe masura ce timpul se scurge uitam, fie ca vrem fie ca nu si atunci aceste amintiri se duc odata cu noi, se sting odata cu surasul tineretii noastre. Apare totodata si distorsionarea realitatii pt ca atunci cand ne gandim la trecut, la frumosul trecut, avem tendinta sa-i dam o nota de glorie. Trecutul e maret cand prezentul e trist. Si asa este de cele mai multe ori: trist. Motivele sunt nenumarate iar enumerarea lor lipsita de sens. Si durerea e considerata inutila dar nu e chiar asa. Are rolul ei fiind uneori meritata alteori nu. Intotdeauna am fost o persoana puternica trecand peste tot mai devreme sau mai tarziu. Sunt insa momente in care am nevoie de bratele mamei, de caldura ei sufleteasca disparuta insa prea devreme. Mama, mamica mea…e o persoana la care ma gandesc printre rauri de lacrimi. Privind adesea la ea ma vad pe mine. E o sentimentala incurabila, un partener de cearta imbatabil, un povestitor incredibil, o mama prea grijulie si un om trist, un om ce traieste cu grija zilei de maine, framantata de ani si imbatranita prea curand. Speranta vaga de a ma intelege mai bine cu ea a disparut in momentul plecarii mele de acasa. Atunci am inceput sa ignor, sa intorc privirea si astfel s-a produs ruptura iremediabila. Ma cuprinde uneori teama ca nu am sa-i pot spune niciodata cat inseamna pt mine, ca-I multumesc pt tot ce a facut si face pt mine, mi-e teama ca nu am sa-I pot cere niciodata iertare pt lacrimile pe care le-a varsat adesea din cauza mea, mi-e teama ca nu va sti cat de mult ma doare departarea dintre noi, mi-e frica de timpul nemilos care mi-o va fura intr-o zi. Nu vreau sa fie prea tarziu dar…stiu ca asa va fi. Mama - e una din persoanele fara de care nu as fi putut exista. Doar gandul ca lupta undeva pt mine si ca sufera pt mine imi da puterea sa merg mai departe, imi aduce zambetul p buze dar si durerea in suflet. A venit primavara si soarele straluceste mai frumos ca niciodata. Am forte noi, planuri noi si as vrea sa fie mandra de asta dar…nu stie. Nu cunoaste durerea mea dar nu conteaza asta, primavara va fi solia mea. Ii voi trimite soare si flori si zambet si ea va sti ca eu sunt pretutindeni in preajma ei. Ce rost ar avea sa o intristez? Cand o pot face fericita cu un zambet daruit, chiar daca e printr-un apel telefonic. Nu pot sa merg acasa, nu vreau. Ma doare locul ala, orasul ala in care mi-a putrezit sufletul, mi-a disparut credinta si am uitat sa traiesc. Nu merg acasa si asta o doare pe mama. Crede ca nu o mai iubesc. Ce copila e cateodata. Daca ar sti ea ca scriu aceste randuri printre lacrimi. Oare stie ca ma gandesc la ea? Ca imi fac griji pt ea? Oare stiti voi sa va pretuiti parintii, sa-i respectati, sa-i iubiti, sa le aratati asta. Mi-e teama ca trezirea sa nu fie prea tarzie pt ca regretul in fata unui mormant rece nu e de folos. Amintirea lor va fi vie dar prezenta evaporata pt totdeauna. Nu accept asta…mama va trai vesnic si asa trebuie sa fie si iubirea mea pentru ea: vesnica. E aprilie deja….toata natura s-a trezit la viata. Au inflorit copacii iar parfumul florilor se simte necontenit. Se simte viata din noul an, abia acum se simte, abia acum fiinta mea e inundata de caldura si credinta si zambet. Adieri de primavara, flori in par, camasute subtirele, fetiscane mai robuste, mai slabute, feciori parfumati si ignoranti sau ignorati, copilasi gangurind si mame radiind de fericire in preajma lor, iubire pretutindeni, prieteni rasariti si de mult doriti, prieteni vechi si dragi, miros de paine raspandit de brutaria din spatele blocului, brobonele de sudoare in tramvai cand tot poporul se calca pe nervi, Cohen ce-mi incanta inima si auzul, pieptul cald si moale ce se vrea mangaiat, inima palpitand la fiecare adiere si vrandu-se furata, ochii stralucind a pasiune nestapanita, mainile croindu-si drum prin noianul de ignoranta, neuronul trezindu-se la viata din hibernare si alergand dupa informatii, eu diferita de la o primavara la alta, tu undeva in cautarea mea – asta e primavara mea frumoasa…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu