marți, 10 noiembrie 2009

Calvar tomnatic. (sau poate nebunie prematura in timpul cursului de literatura)

Ploua trist. Ploua ca in poemul minulescian. Caut linistea insa-i murdara. Cuvintele parca-s scaldate in namol. Sunt grele si lipsite de sens precum notile astea de toamna ce imi consuma sufletul. Respir din ce in ce mai sacadat. Mi-e sufletul atat de greu si-l simt atat de neinsemnat. O lume intreaga parca-mi urla durerea muta. Ma simt incorsetata de mii de lanturi ce isi scutura ancora lucid. Ciorchinii aprigi ai pustiului ma cheama. Ma duc, ma-ntorc, raman. Unde sa plec, sa pot scapa de ghearele ce mi-au incatusat umanitatea. Ploua spasmodic iar zvarcolirea devine din ce in ce mai lina. Poate ca totusi inclestarea nu e atat de rea. Incertitudinea se risipeste printre, intre, in vene racindu-le, spargandu-le. E liniste. Prea liniste. E confuz. Nu stiu nimic. Stiu totul. Ma duc. Raman. Ah,...stau pe marginea unei picaturi de sange si ma incheg in ea.

Un comentariu:

  1. Ah,...stau pe marginea unei picaturi de sange si ma incheg in ea.



    mi-a placut tare aceasta ultima fraza..

    RăspundețiȘtergere