luni, 13 aprilie 2009

Bezna

Nevoia de dragoste a devenit in ultimele saptamani din ce in ce mai obsesiva. Simt ca totul e fara sens asa. Cum sa traiesc fara iubire, fara fiorul ce imi strabatea candva toti porii pielii, fara durerea ce imi sfasia pana nu demult tot corpul, fara pasiunea cu care imi intretineam iluziile, fara zilele pline de soare in care imi zamisleam fel de fel de continuitati, fara un el care sa ma priveasca fara sa fie nevoie sa spuna nimic, fara brate ce ma cuprind atunci cand sunt abatuta, fara obrazul lui aspru…fara… cum sa traiesc fara asta? Totul a capatat o nuanta sumbra de cand iubirea a disparut din sufletul meu. Totul s-a transformat intr-o rutina chinuitoare. Vreau sa iubesc. Vreau sa iubesc pe cineva care sa fie demn de asta. Si o spun fara urma de egoism. Sa fie al meu, sa simt ca e al meu. Nu vreau sa imi apartina pentru ca nu poti poseda pe cineva insa poti avea sentimentul ca e asa fara sa o impui. Vreau sa simt ca sunt frumoasa doar pt ca el ma vede asa, vreau sa fac ceva doar pentru ca el vrea, vreau sa fiu nervoasa pentru ca au trecut cateva ore si nu m-a sunat, vreau sa iesim tinandu-ne de mana ca doi copii, sa mirosim florile ca niste albine in cautarea polenului, vreau sa plang pt ca el sa ma stranga in brate si apoi sa faca dragoste cu mine, vreau sa ne facem planuri pentru viitor chiar daca uneori nu se indeplinesc, vreau sa credem impreuna, sa zambim doar pt ca ne amintim de noi, vreau sa simt parfumul lui in toata fiinta mea…vreau…vreau… Nu pot trai fara iubire. Incep sa ma sting asemenea unui vis ce moare inainte de a fi indeplinit. Denot amaraciune si o simt; asta ma face si mai trista. Ma simt neputincioasa in fata unei furtuni pe care cred ca nu o merit. Stiu ca fiecare ne simtim neindreptatiti de fiecare data cand ceva nu merge asa cum ne dorim dar vine momentul in care stii ca nu meriti singuratatea si suferinta, vine momentul in care urasti tocmai pentru ca stii ce inseamna ura, urasti faptul ca nu iubesti. Un joc de cuvinte nu tocmai potrivit dar…adevarat. Ma pot resemna, intr-un fel am facut-o deja dar nu vreau sa renunt la ce credeam candva (ca dragostea e vesnica existand in tot si in toate), vreau sa simt ce simteam candva (ca datorita faptului ca iubesc sunt mai puternica, pot mai mult, vreau mai mult, am mai mult). Bate vantul si nu imi inspira nimic, nu imi aduce nici o veste, nici un parfum…nimic. Gol. Praf. Vis..nici macar lacrimi. E doar intuneric..

vineri, 3 aprilie 2009

Femeia - egala barbatului?

Pornind de la o discutie cu un prieten am simtit nevoia sa astern pe hartie (in acest caz pe blog). Din cele mai vechi timpuri femeia a fost atat blamata cat si slavita. Pornind de la rangul de femeie simpla (taranca, casnica) si ajungand la un rang inalt (regina, printesa..etc) femeia a fost tot timpul in spatele unui barbat, a fost privita mereu in umbra acestuia. Nu i s-au acordat niciodata drepturi egale cu ale barbatilor. Nici acum nu este peste tot asa. Un exemplu elocvent este in religia islamica unde femeia este nevoita sa-si acopere trupul si fata cu un vesman negru si lung pentru a nu ispiti barbatul, nu are voie sa vorbeasca cu un barbat decat daca acesta este un membru al familiei. De ce trebuie femeia sa fie cea privata de libertate pentru ca barbatul o poate privi si astfel savarsi un pacat? Nu ar trebui pedepsit faptasul si nu victima cum este femeia in acest caz? Lasand religia islamica la o parte inclin balanta spre iubirea unui barbat pt o femeie. Este oare neconditionata? Ii este atribuita femeii credibilitatea de care are nevoie? Este o femeie consultata de un barbat intr-o anumita problema? De prea putne ori. Religia vorbeste despre femeie ca datatoare de viata(exceptand pacatul si faptul ca ea trebuie sa fie supusa barbatului). Este adevarat, insa nu e singurul lucru pe care il poate face femeia. Sau s-a ajuns atat de departe incat femeia este privita doar ca un mijloc prin care se poate procrea. Ar fi devastator daca s-ar ajunge la aceasta concluzie lipsita de intelepciune. De ce barbatul nu recunoaste ca rolul femeii este fundamental in viata lui? De ce barbatul nu iarta atunci cand femeia greseste? Daca femeia are aceasta putere barbatul de ce nu o face? Este oare o dovada de slabiciune din partea femeii ca iarta un barbat ce greseste de mai multe ori? Nicidecum. Atunci barbatul care se proclama atotputernic de ce nu o poate face? Pentru ca este guvernat de orgoliu la care nu poate renunta? Pentru ca femeia accepta mai multe decat el? Asta cu siguranta …se crede de catre reprezentantii masculinitatii. Poate ca este asa poate ca nu.Razboiul dintre sexe este insa inutil, spun eu. Femeia are nevoie de barbat si invers(nereferindu-ma doar la relatiile personale si reproducere). Armonia inseamna convietuire. Convietuirea inseamna respect. Aceasta este piesa lipsa din partea barbatilor. Este adevarat insa ca multe femei cad in dizgratie si nu au nici un aditiv in afara de admirata pereche de sani si picioare lungi iar asta trimite un mesaj gresit sexului opus. Femeile pot egala si intrece barbatul la capitolul inteligenta. Nu asta e insa problema. Generalizarea si gandirea stereotipica a barbatului e adevarata problema. Orice barbat are o conceptie de genul: femeia la cratita – femeia casnica dar intotdeauna va cauta o femeie desteapta, frumoasa, independenta. Oare ce spune acest lucru? De ce aceste stereotipii persista in ciuda evolutiei evidente a femeii? Sa fie oare pt ca barbatii vad mai bine decat gandesc? Sa fie oare pt ca e inteleasa gresit aceasta dorinta de egalitate? Oare la ce se gandesc barbatii cand sunt pusi fata in fata cu egalitatea dintre ei si femei? Dand o nota amuzanta eu as spune ca se gandesc la femeia-tractorist. As putea sa dau si o serie de exemple ale acestor discriminari in ceea ce priveste femeia: • Daca o femeie este mama singura intampina prejudecatile societatii lovindu-se de teoriii de genul: “nu a fost o sotie destul de buna” sau “are un copil din flori”, pe cand barbatul care creste un copil singur este privit ca un erou(cu mentiunea ca sunt foarte putini barbati de acest fel). • Discriminarea este si la nivel politic- femeile nu au ce cauta in politica, pe cand barbatii sunt cei mai buni politicieni indiferent de greselile pe care le fac • Coeficientul de inteligenta al femeilor este mai scazut decat cel al batbatilor. De unde pana unde aceasta constatare? barbatii sunt destepti iar femeile proaste? Nu exista asa ceva. Coeficientul de inteligenta al unei persoane nu este definit in functie de sex ci de capacitatea intelectuala a acelei persoane.. • Existenta unor mituri care subjuga femeia: mitul frumusetii, mitul maternitatii,mitul domesticitatii..etc. Nu am auzit vreodata sa fie un mit al fortei masculine( ar trebui sa se numeasca forta bruta fara creier). Mitul frumusetii transforma femeia intr-o “marioneta estetica” .dar nu se poate nici fara asta pt ca barbatul vrea o femeie frumoasa din zori si pana seara. Daca fardul este aplicat excesiv (ceea ce este destul de frecvent) apar inevitabil criticile de aceasta data din partea ambelor sexe; daca insa fardul este inexistent nici de aceasta data critica ambelor sexe nu se lasa asteptata. Mitul maternitatii se refera la realizarea completa a femeii doar in momentul conceperii unui copil. Si in acest caz femeia este transformata intr-un pion al “dadacismului” si scoasa din lupta pt o pozitie sociala, pt o cariera. Odata cu aparitia unui copil lucrurile se complica iar femeia este nevoita sa ramana fidela functiei sale de “mama”. Cu toate ca nu este imposibil ca ascensiunea profesionala sa apara si dupa nasterea unui copil cele mai multe femei accepta cu stoicism rolul de casnice. Asta din cauza faptului ca toti din toate partile vin cu argumente gen: “trebuie sa fi o sotie buna”, “ sa stai acasa cu copilul”, “ sa gatesti non-stop pt sotul tau iubitor care aduce bani acasa” etc. Mitul domesticitatii spune, cu riscul sa repet cateva dintre lucrurile mentionate mai sus, ca o femeie se poate implini numai in cadrul familiei, stand acasa si ocupandu-se de treburile casnice: mancare, curatenie, copii. Acesta este rolul fundamental al femeii? Nu prea cred. Dezaprob total aceasta subjugare la care se condamna insusi ele acceptand toata sarada asta cu miturile, sotia perfecta, mama perfecta etc. In atitudine sta totul. Un om, ca sa nu zic femeie, este capabil de absolut orice atat timp cat ambitia si capacitatea intelectuala-i sunt pe masura. Daca as vrea sa fac apel la Biblie as observa ca si acolo femeia este discriminata. Adica omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, toti sunt egali…etc dar femeia trebue sa fie supusa barbatului??? Totul porneste de la ispitirea lui Adam de catre Eva. Nu inteleg insa un lucru: au fost, sunt si vor fi atatea pacate savarsite de barbati dar nimeni nu a spus barbatul trebuie sa plateasca pt pacatele lui. Elucidarea acestei probleme nu o voi obtine probabil niciodata. Capitolul I al cartii "Facerea2" arata egalitatea deplina de la creatie a primei perechi de oameni, facuti dupa chipul lui Dumnezeu (I, 26-28), pe cand capitolul II descrie mai amanuntit facerea Evei din coasta lui Adam (v. 21-25) si va fi socotit de Traditia crestina ca temei al deosebirii slujirii femeii de aceea a barbatului adica al activitatii lor in afara, spre folosul lor si al semenilor lor - in vasta comunitate umana. Deci? Deci nimic…am pornit de la o idée si am ajuns in acelasi loc. Exista conceptul acesta de inferioritate prin insasi intrebarea: este femeia egala cu barbatul? Nu inteleg insa de ce aceasta lupta? Nu ar trebui sa fim unii alaturi de altii in loc sa fim unii impotriva altora? Peste tot sunt numai lupte, discriminari, greva, razboaie etc. unde s-a ajuns cu toate acestea? Niciunde. Rezultatul este nul pt ca de fiecare data se reiau aceste conflicte. Nu ar trenui sa existe afirmatii de genul : femeile sunt mai destepte decat barbatii, mai frumoase decat ei sau invers. Sunt doar femei destepte si barbati destepti – asta inseamna egalitatea. Ca exista oameni mai putin destepti, mai putin frumosi, mai putin buni in ceea ce fac asta este cu totul o alta poveste. Nu tine de lupta inutila dintre barbati si femei. Asadar, ce este misoginismul? Cum putem defini un barbat misogin? Un barbat care uraste femeile, nu? Asta este definitia cuvantului misogin – care manifesta repulsie fata de femei. Si atunci de ce intotdeauna barbatul cauta compania femeilor? Facand abstractie de nevoia de sex, care este perfect normala, masculii simt nevoia de a fi iubiti si cine sa fie mai potrivt pt a face asta daca nu o reprezentanta a sexului feminin. Daca as prezenta aceste argumente, de pana acum, unui barbat, ar spune: ai dreptate draga dar femeia nu este egala barbatului si nu va fi niciodata. La intrebarea “de ce?” el va raspunde pt ca asa este si asa va fi intotdeauna. Eventual ar acuza femeile soferite..cat sunt de groaznice si antitalent, ar blama intelectul unora si frumusetea altora. Cert este ca aceasta lupta nu se va sfarsi niciodata oricat de mult ar evolua femeia. Va fi respectata doar cea care evolueaza ca un exemplar unic nu ca apartinator al unei specii, societati, nu ca femeie. Si sa indrazneasca cineva sa spuna ca nu e asa!!! Daca ar fi sa devin feminista(pt ca pana acum am incercat o detasare pentru a nub lama barbatul mai mult decat este cazul) as spune ca femeile sunt mult mai capabile decat barbatii, mult mai puternice pentru ca ele continua acolo unde un barbat renunta (as fi folosit o constructie urata dar nu imi permit). Exista diferente intre noi pt ca suntem oameni si nu suntem identici. Ce facem insa cu discriminarea ca nu am ajuns la nici un rezultat. As putea continua asa saptamani intregi.. Poate ca este asa poate ca nu. Cine sunt eu sa fac dreptate ( nu ca dorinta nu ar exista)? Sunt o simpla muritoare, feminista si stelista pe deasupra ( care apropo este un defect major pt ca ce D-zeu sa caute femeia in fotbal? Cred ca astea sunt speculatiile dupa care se ghideaza sexul opus).

Mama si o noua primavara

Traim inconjurati de lucruri simple si frumoase pe care avem tendinta sa le ignoram. De ce? Nu pot spune. Si eu ignor de multe ori din comoditate sau poate nepasare. Cand insa momentele de singuratate ne cuprind avem tot timpul din lume sa reflectam asupra lucrurilor pierdute, uitatate, refuzate. Ne dam seama de multe ori ca acestea sunt lucrurile ce conteaza enorm in momentele de ratacire. Un iubit sau o iubita, un prieten, un parinte, o floare, un gest frumos si simplu, o adiere, un parfum, un anotimp, o zi, o ora - toate ar trebui pastrate macar in amintire. Dar cum sa pastram frumosul? Cum pastram o amintire de acum 10 ani? Pe masura ce timpul se scurge uitam, fie ca vrem fie ca nu si atunci aceste amintiri se duc odata cu noi, se sting odata cu surasul tineretii noastre. Apare totodata si distorsionarea realitatii pt ca atunci cand ne gandim la trecut, la frumosul trecut, avem tendinta sa-i dam o nota de glorie. Trecutul e maret cand prezentul e trist. Si asa este de cele mai multe ori: trist. Motivele sunt nenumarate iar enumerarea lor lipsita de sens. Si durerea e considerata inutila dar nu e chiar asa. Are rolul ei fiind uneori meritata alteori nu. Intotdeauna am fost o persoana puternica trecand peste tot mai devreme sau mai tarziu. Sunt insa momente in care am nevoie de bratele mamei, de caldura ei sufleteasca disparuta insa prea devreme. Mama, mamica mea…e o persoana la care ma gandesc printre rauri de lacrimi. Privind adesea la ea ma vad pe mine. E o sentimentala incurabila, un partener de cearta imbatabil, un povestitor incredibil, o mama prea grijulie si un om trist, un om ce traieste cu grija zilei de maine, framantata de ani si imbatranita prea curand. Speranta vaga de a ma intelege mai bine cu ea a disparut in momentul plecarii mele de acasa. Atunci am inceput sa ignor, sa intorc privirea si astfel s-a produs ruptura iremediabila. Ma cuprinde uneori teama ca nu am sa-i pot spune niciodata cat inseamna pt mine, ca-I multumesc pt tot ce a facut si face pt mine, mi-e teama ca nu am sa-I pot cere niciodata iertare pt lacrimile pe care le-a varsat adesea din cauza mea, mi-e teama ca nu va sti cat de mult ma doare departarea dintre noi, mi-e frica de timpul nemilos care mi-o va fura intr-o zi. Nu vreau sa fie prea tarziu dar…stiu ca asa va fi. Mama - e una din persoanele fara de care nu as fi putut exista. Doar gandul ca lupta undeva pt mine si ca sufera pt mine imi da puterea sa merg mai departe, imi aduce zambetul p buze dar si durerea in suflet. A venit primavara si soarele straluceste mai frumos ca niciodata. Am forte noi, planuri noi si as vrea sa fie mandra de asta dar…nu stie. Nu cunoaste durerea mea dar nu conteaza asta, primavara va fi solia mea. Ii voi trimite soare si flori si zambet si ea va sti ca eu sunt pretutindeni in preajma ei. Ce rost ar avea sa o intristez? Cand o pot face fericita cu un zambet daruit, chiar daca e printr-un apel telefonic. Nu pot sa merg acasa, nu vreau. Ma doare locul ala, orasul ala in care mi-a putrezit sufletul, mi-a disparut credinta si am uitat sa traiesc. Nu merg acasa si asta o doare pe mama. Crede ca nu o mai iubesc. Ce copila e cateodata. Daca ar sti ea ca scriu aceste randuri printre lacrimi. Oare stie ca ma gandesc la ea? Ca imi fac griji pt ea? Oare stiti voi sa va pretuiti parintii, sa-i respectati, sa-i iubiti, sa le aratati asta. Mi-e teama ca trezirea sa nu fie prea tarzie pt ca regretul in fata unui mormant rece nu e de folos. Amintirea lor va fi vie dar prezenta evaporata pt totdeauna. Nu accept asta…mama va trai vesnic si asa trebuie sa fie si iubirea mea pentru ea: vesnica. E aprilie deja….toata natura s-a trezit la viata. Au inflorit copacii iar parfumul florilor se simte necontenit. Se simte viata din noul an, abia acum se simte, abia acum fiinta mea e inundata de caldura si credinta si zambet. Adieri de primavara, flori in par, camasute subtirele, fetiscane mai robuste, mai slabute, feciori parfumati si ignoranti sau ignorati, copilasi gangurind si mame radiind de fericire in preajma lor, iubire pretutindeni, prieteni rasariti si de mult doriti, prieteni vechi si dragi, miros de paine raspandit de brutaria din spatele blocului, brobonele de sudoare in tramvai cand tot poporul se calca pe nervi, Cohen ce-mi incanta inima si auzul, pieptul cald si moale ce se vrea mangaiat, inima palpitand la fiecare adiere si vrandu-se furata, ochii stralucind a pasiune nestapanita, mainile croindu-si drum prin noianul de ignoranta, neuronul trezindu-se la viata din hibernare si alergand dupa informatii, eu diferita de la o primavara la alta, tu undeva in cautarea mea – asta e primavara mea frumoasa…